Prima pagină > Servicii descentralizate, Servicii medicale > Cum să-i furi unui medic munca de-o viaţă

Cum să-i furi unui medic munca de-o viaţă

Sau o poveste care ar putea să îi aducă pe mulţi în pragul nebuniei. După ce au trudit vreme de două decenii şi au transformat un azil de nebuni într-o clinică modernă, doi medici psihiatri de nivel european sînt la un pas de a primi o recompensă 100% românească: o cizmă pe spinare. Medicii, sindicaliştii şi destui jurnalişti sănătoşi arată cu degetul către un complot cu miros politic, de natură să aducă pe oricine în stare să fredoneze celebrul imn al spitalului de nebuni. Un articol de Claudia Craiu.

Să fii bolnav psihic în România este o condamnare la moarte lentă. Aceşti oameni au fost mereu trataţi precum ciumaţii. Ei sunt cei care, în mintea „sănătoasă” a multora, merită mai degrabă să fie executaţi, să devină cobai sau să fie lăsaţi să îşi legene nebunia până la epuizare fizică, mai degrabă decît să cheltuie Statul un singur leu pe ei. Însă sunt şi cîţiva medici pentru care jurămîntul lui Hippocrat nu este doar o înşiruire de cuvinte fără noimă, fără sfinţenie şi fără consecinţe.

Este şi cazul medicului psihiatru Alexandru Paziuc şi al soţiei sale, care i-au văzut pe aceşti pacienţi aşa cum sunt: oameni bolnavi care au nevoie de ajutor. Şi au făcut pentru ei mai mult decît a fost omeneşte posibil într-o ţară în care aproape nimic nu mai este sfînt. Spitalul de Psihiatrie din Câmpulung este printre puţinele, dacă nu cumva singurul din România, care nu arată ca un azil de nebuni ci ca o casă în care pacientul este mai degrabă un oaspete şi unde acesta este tratat ca atare.

Cu toate acestea, munca medicului Paziuc este pe cale să fie ştearsă ca o mîzgîlitură pe un caiet de clasa a II-a. După aproape 20 de ani de muncă depusă pentru a ridica un spital de psihitarie după standarde europene, medicul Paziuc a fost informat că a venit timpul să lase acest spital în mîna altora.

„Ce se ascunde în spatele unei orori”

Jurnalistul Emilia Chiscop, una dintre puţinii ziarişti români câştigători ai bursei „Rosalynn Carter pe probleme de sănătate mintală”, scria în articolul „Ce se ascunde în spatele unei orori” din Ziarul de Iaşi că medicul Paziuc a făcut mai mult în domeniul psihiatriei comunitare decît toţi medicii din această ţară.

„La Cimpulung Moldovenesc, orasel cu 20.000 de locuitori, medicul psihiatru Alexandru Paziuc a reusit sa faca in citiva ani mai mult in domeniul psihiatriei comunitare decit toate ministerele sanatatii din 90 incoace.  El a venit la Cimpulung in 1993, detasat disciplinar de la Suceava: «Reusisem sa imi fac multi dusmani la Suceava pentru ca reclamam adesea ca pacientii internati cu tulburari psihice nu sint tratati cum trebuie, sint legati si batuti», spune dr. Paziuc.

La Cimpulung a reorganizat sectia de Psihiatrie, transformata ulterior in spital, privind la ce se intimpla in Occident. „Am inceput colaborarea cu fundatia britanica «Hamlet Trust», care ne-a acordat asistenta si sustinere”. A infiintat sectii de ergoterapie, art-terapie, a fost printre primii psihiatri care au inteles ca medicii trebuie sa conlucreze cu psihologii si cu asistentii sociali pentru a grabi recuperarea pacientilor.”

Dar nimic din toate acestea nu mai conteză acum. Medicii Alexandru şi Petronela Paziuc cer ajutor. După 20 de ani, sunt în pericol de a li se lua tot.

Acesta este emailul scris de medicul Paziuc reprezentanţilor presei:

„Buna seara,

De atatea ori ati fost alaturi de noi , ne-ati apreciat si incurajat in activitatea noastra. Trecem printr-un moment dificil generat de faptul ca in mod nejustificat, nemeritat si dictat de considerenta politice cand se incearca desfiintarea spitalului de psihiatrie prin fuziunea lui cu spitalul municipal Campulung Moldovenesc, ceea ce inseamna reintoarcerea la conditiile de acum 20 ani.

Va trimit in attachment pozitia Spitalului de Psihiatrie Campulung Moldovenesc si va rugam sa va exprimati intr-un fel sau altul opinia.

Cu stima, mereu acelasi

Dr. Alexandru Paziuc”

Comunicatul Spitalului de Psihiatrie Câmpulung Moldovenesc

Anunțuri
  1. Ieremie Lucretia
    Ianuarie 14, 2011 la 3:03 pm

    Imi exprim indignarea cu privire la asa zisa ,,reforma a sistemului sanitar” din Romania.Consider ca este pacat sa se distruga ceva care ,,merge” si sa se de-a cu piciorul in munca acestor oameni.

  2. Costel
    Ianuarie 14, 2011 la 6:27 pm

    Eu cred ca marea majoritate a romanilor isi doresc sa vada ca totusi ceva mai merge in Romania,dar cu toate acestea cineva din umbra este interesat ca acel lucru ce mai merge sa fie dat usor,usor deoparte.

  3. ziapaza
    Ianuarie 20, 2011 la 1:52 am

    Domnule dr.Paziuc lupta-te asa cum m-am luptat si eu pentru sala de sterilizare care a fost desfiintata in Policlinica aceluiasi oras.Dar drumul e greu,anevoios si poate dura mult.Eu lupt incontinuare pentru o Romanie sanatoasa si Respectarea sanatii in aceasta tara!!!!!!!! colega de breasla medicala Andrea Ardeleanu

  4. aida
    Ianuarie 30, 2011 la 4:51 pm

    Dr. Paziuc culege ce a semanat. Prin anul 2006/2007 era numit director la D.S.P. Suceava, politic bine inteles, cu ajutorul P.D.L. si mai ales cu cel al dr. Ieremie Cristian Anton in prezent secretar de stat in Ministerul sanatatii… Dupa numirea sa, care a intarziat ceva timp,timp in care a amenintat ministerul de resort cu actiunea in judecata…la scurt timp l-a schimbat pe Cristi Ieremie din functia de director al Spitalului Judetean Suceava, cel care il sprijinise sa ajunga la D.S.P, ADICA, A MUSCAT MANA CARE L-A HRANIT…Acum dr Paziuc sustine ca reforma in sanatate, respectiv intoarcerea psihiatriei la spitalul din care s-a desprins, este o razbunare politica…din partea dlui Flutur…Ce caracter este acest medic…iar mai inainte a fost la PSD… La D.S.P.Suceava nu a rezista mai mult decat un an. Numai scandaluri a provocat si defaima sistemul de sanatate din judetul Suceava si nu numai..si nu prididea cu laudele despre ceea ce a facut EL la Campulung. Medicii de la Spitalul Municipal Campulung Moldovenesc sustin ca Paziuc a ajuns la Sectia de Psihiatrie ca urmare a unui eveniment nefericit, respectiv moartea sefului Sectiei de Psihiatrie Campulung, dr. Availcai si nu disciplinar, cum sustine acum, ii convenea foarte tare…rusine, rusine dr. Paziuc. Cei care-l laudati mai stati de vorba si cu cei de la alte spitale si de la Clinica din Iasi si care-l cunosc bine…

    • Ovi
      Noiembrie 11, 2013 la 10:43 pm

      Care sistem de sanatate in Suceava? Toti stiu ca daca vrei intr-adevar sa te tratezi cum trebuie ii vizitezi pe capabilii din Suceava sa le dai spaga pentru o trimitere la Iasi, Tg. Mures, Cluj, etc…

      Cit priveste faptul in sine, daca o clinica functioneaza si are rezultate de ce nu e lasta in pace?

  5. Aprilie 24, 2013 la 3:44 am

    Dr.Paziuc este un medic excelent!Vorbesc din proprie experienta.

  6. Sincari Aurica.
    Februarie 17, 2015 la 1:26 pm

    Am tratat un frate de dr.Paziuc si tot colectivul de acolo acum 16-18 ani,cunosc bine munca domnului doctor,pentru care ii multumesc public.
    Si despre sistemul de sanatate la ora actuala ce sa spun:mai bine disctrugem ce functioneaza,ca se pare sa suntem prea multi.
    Situatii asemanatoare se confrunta foarte multi medici din judet,lucreaza in conditii mizere si totusi salveaza atitia pacienti,FELICITARI SI RESPECT DEOSEBIT,exemplu :Spitalul Gura-Humorului,Spitalul Campulung -moldovenesc,Spitalul de psihiatrie Campulung-Moldovenesc,Spitalul de psihiatrie Burdujeni.

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: